Compania aeriană românească Legend Airlines a solicitat autorizație de la Departamentul de Transport al SUA pentru a opera zboruri charter între Uniunea Europeană și Statele Unite.
Avionul A340 aparținând companiei românești Legend Airlines, reținut pe aeroportul din Vatry de joi, a redecolat luni, de Crăciun, la ora locală 14.30 (15.30, ora României), cu 301 dintre cei 303 pasageri indieni la bord, către India, relatează The Huffington Post.
Autoritățile franceze speră să obțină autorizații „cel mai târziu luni dimineață” pentru a redirecționa cu avionul pasagerii indieni blocați de joi seară într-un aeroport din Marne, după ce aeronava companiei românești de zboruri charter Legend Airlines a fost reținută la sol, pe fondul suspiciunilor de trafic de persoane, relatează AFP.
Compania românească Legend Airlines, al cărei avion cu 303 pasageri indieni a fost imobilizat pe un aeroport în Franța din cauza unor ”suspiciuni de trafic de persoane”, transmite că nu a comis nicio infracțiune și că un client, a cărui identitate a rămas nedezvăluită, a închiriat avionul și era responsabil cu verificarea documentelor de identitate ale pasagerilor. Mesajul este transmis de către avocatul pentru afaceri internaționale din Franța Liliana Bakayoko, prezentată drept avocatul companiei aeriene.
Un avion la bordul căruia se aflau 303 pasageri indieni, care asigura o legătură între Emiratele Arabe Unite (EAU) și Nicaragua, este imobilizat pe aeroportul din Vatry, în Marne (nord-est), din cauza unor ”suspiciuni de trafic de persoane”, anunță vineri prefectura din Marne și Parchetul din Paris, care a deschis o anchetă, în urma unei semnalări anonime, relatează AFP.